Deci, am revenit, din nou, la brand-ul Nokia...
Şi se pare că nu am mai renunţat la acest brand ... Şi azi folosesc un Nokia...
miercuri, 26 mai 2010
Nokia 3310
În noiembrie 2002 am încheiat contract la Orange şi mi-am ales modelul Nokia 3310.
Deci, am revenit, din nou, la brand-ul Nokia...
Şi se pare că nu am mai renunţat la acest brand ... Şi azi folosesc un Nokia...
Deci, am revenit, din nou, la brand-ul Nokia...
Şi se pare că nu am mai renunţat la acest brand ... Şi azi folosesc un Nokia...
joi, 20 mai 2010
marți, 18 mai 2010
luni, 17 mai 2010
Statistici după o lună de la instalarea gadgetului
Cam aşa arătau statisticile mele în data de 15.05.2010, la o lună după instalarea acestui gadget:
Să vedem cum va evolua în lunile următoare. Precizez faptul ca promovarea blogului e aproape nulă, doar pe pagina de feisbuc şi parcă pe hi-cinci, dar nu sunt sigur...
marți, 11 mai 2010
Explicaţia pentru criza mondială?!
În Pădurea Verde trăia odată un personaj, Rozătorul Săpător, cum îl chemau toţi, expert ca nimeni altul în construcţia vizuinelor.
Într-o zi veni la el un animal oarecare şi îl rugă:
"Rozătorule, îţi dau săculeţul ăsta cu cereale, fă-mi şi mie o vizuină?"
Cereale ca acelea erau delicatesă în padure, rar găseai aşa ceva, iar Săpătorul nostru nu ronţăia asemenea trufandale decât la zile mari.
Cum văzu boabele, începură să-i sticlească ochii, luă punga şi până a doua zi vizuina era gata. Odată ce o termină, se urcă pe o buturugă deschise sacul, băgă nasul în el, cu intenţia să se ghiftuiască însă un gând, ce-i trecu prin cap, îl opri: "Acum este vară", îşi zise el, "Am ce să mănânc, peste tot este hrană. Ia hai să pun săculeţul deoparte pentru vremuri grele cu frig şi zăpadă"...
Ţinu o vreme cerealele ascunse prin diverse tunele, tot de el meşterite, însă teama că cineva ar putea să i le fure crescu aşa mult încât se hotărâ să le dea în păstrare unei veveriţe care locuia într-o scorbură mare, sus în una din ramurile groase ale unui arbore uriaş, unde puţine animale s-ar fi încumetat să urce.
Făcu Rozătorul un târg cu Veveriţa şi până la urmă aceasta se învoi să aibă grijă de graunţele sale.
Peste o zi, maxim două, la baza copacului unde îşi avea culcuşul, Veveriţa întâlni un bursuc, entuziasmat la culme de vizuina pe care Rozătorul Săpător o construise pentru unul din animalele pădurii în schimbul unui săculeţ de boabe. Ar fi vrut şi el să aibă aşa ceva însă Rozătorul nu era dispus să-şi tocească gheruţele dacă nu primea o pungă cu grăunţe gustoase, identic cum procedase cu primul său client.
Fără a se mai gândi mult, Veveriţa îi propuse un târg Bursucului, în urma căruia, acesta se alese cu mult doritul săculeţ, şi plecă întins, cu el în spinare, nemaioprindu-se decât în faţa Săpătorului, care îi facu o vizuină pe cinste, luă grăunţele şi le dădu în păstrare Veveriţei.
Şi uite aşa, vara trecu şi Rozătorul nu mai prididea cu săpatul galeriilor şi încasatul plăţilor. Meşteri vizuine pentru multe din animalele pădurii, ba la unele le construi şi două.
Şi câte planuri nu-şi făcu Săpătorul, pentru iarna ce se apropia cu paşi repezi. Câte vise nu-i trecură prin cap, va trăi ca un rege, avea suficiente grăunţe cât să iasă din anotimpul friguros, mâncând zilnic, pe săturate, delicatesa care îi plăcea la maxim, fără a mai fi nevoit să ronţăie tot felul de rădăcini sau mai ştiu eu ce hrană mizeră ca în anii trecuţi. Odată, într-o iarnă, s-a ales chiar cu scorbut şi vai de lume cum a scăpat de el, cu noroc mult, mâncând lamii, parţial stricate, aruncate, în apropierea intrării galeriei sale, de persoane rămase încă neidentificate.
Veni şi timpul când Săpătorul se hotărâ să înceteze lucrul pe anul acela. Îşi luă aşadar în spate obişnuitul săculet, plata de la ultima vizuină terminată şi trecu cu el pe la baza copacului unde locuia Veveriţa, strigând de jos către aceasta:
"Vreau sa mă retrag la mine în galerie, sacul ăsta îl duc direct acolo, pe urma revin să-i iau pe ceilalţi şi să ne socotim aşa cum ne-am înţeles la încheierea târgului."
Într-o zi veni la el un animal oarecare şi îl rugă:
"Rozătorule, îţi dau săculeţul ăsta cu cereale, fă-mi şi mie o vizuină?"
Cereale ca acelea erau delicatesă în padure, rar găseai aşa ceva, iar Săpătorul nostru nu ronţăia asemenea trufandale decât la zile mari.
Cum văzu boabele, începură să-i sticlească ochii, luă punga şi până a doua zi vizuina era gata. Odată ce o termină, se urcă pe o buturugă deschise sacul, băgă nasul în el, cu intenţia să se ghiftuiască însă un gând, ce-i trecu prin cap, îl opri: "Acum este vară", îşi zise el, "Am ce să mănânc, peste tot este hrană. Ia hai să pun săculeţul deoparte pentru vremuri grele cu frig şi zăpadă"...
Ţinu o vreme cerealele ascunse prin diverse tunele, tot de el meşterite, însă teama că cineva ar putea să i le fure crescu aşa mult încât se hotărâ să le dea în păstrare unei veveriţe care locuia într-o scorbură mare, sus în una din ramurile groase ale unui arbore uriaş, unde puţine animale s-ar fi încumetat să urce.
Făcu Rozătorul un târg cu Veveriţa şi până la urmă aceasta se învoi să aibă grijă de graunţele sale.
Peste o zi, maxim două, la baza copacului unde îşi avea culcuşul, Veveriţa întâlni un bursuc, entuziasmat la culme de vizuina pe care Rozătorul Săpător o construise pentru unul din animalele pădurii în schimbul unui săculeţ de boabe. Ar fi vrut şi el să aibă aşa ceva însă Rozătorul nu era dispus să-şi tocească gheruţele dacă nu primea o pungă cu grăunţe gustoase, identic cum procedase cu primul său client.
Fără a se mai gândi mult, Veveriţa îi propuse un târg Bursucului, în urma căruia, acesta se alese cu mult doritul săculeţ, şi plecă întins, cu el în spinare, nemaioprindu-se decât în faţa Săpătorului, care îi facu o vizuină pe cinste, luă grăunţele şi le dădu în păstrare Veveriţei.
Şi uite aşa, vara trecu şi Rozătorul nu mai prididea cu săpatul galeriilor şi încasatul plăţilor. Meşteri vizuine pentru multe din animalele pădurii, ba la unele le construi şi două.
Şi câte planuri nu-şi făcu Săpătorul, pentru iarna ce se apropia cu paşi repezi. Câte vise nu-i trecură prin cap, va trăi ca un rege, avea suficiente grăunţe cât să iasă din anotimpul friguros, mâncând zilnic, pe săturate, delicatesa care îi plăcea la maxim, fără a mai fi nevoit să ronţăie tot felul de rădăcini sau mai ştiu eu ce hrană mizeră ca în anii trecuţi. Odată, într-o iarnă, s-a ales chiar cu scorbut şi vai de lume cum a scăpat de el, cu noroc mult, mâncând lamii, parţial stricate, aruncate, în apropierea intrării galeriei sale, de persoane rămase încă neidentificate.
Veni şi timpul când Săpătorul se hotărâ să înceteze lucrul pe anul acela. Îşi luă aşadar în spate obişnuitul săculet, plata de la ultima vizuină terminată şi trecu cu el pe la baza copacului unde locuia Veveriţa, strigând de jos către aceasta:
"Vreau sa mă retrag la mine în galerie, sacul ăsta îl duc direct acolo, pe urma revin să-i iau pe ceilalţi şi să ne socotim aşa cum ne-am înţeles la încheierea târgului."
Veveriţa îngăimă ceva, de sus din arbore, se bâlbâi dar din locul unde era şi în starea de multumire deplină în care se gasea, Săpătorul înţelese ceva de genul:
"Te aştept bucuroasă, Rozătorule! Când te întorci, intră fără să mai baţi la uşă!"
Sosi constructorul nostru la vizuina sa, îşi depozită cu grijă boabele apetisante într-un colţ, după care reveni la copacul cel mare, urcă spre scorbură şi intră înăuntru, numai că, în loc de stiva cu săculeţi pe care se aştepta să o admire, dădu de Veveriţă, albă ca varul, în mijlocul unei încăperi goale."
"Te aştept bucuroasă, Rozătorule! Când te întorci, intră fără să mai baţi la uşă!"
Sosi constructorul nostru la vizuina sa, îşi depozită cu grijă boabele apetisante într-un colţ, după care reveni la copacul cel mare, urcă spre scorbură şi intră înăuntru, numai că, în loc de stiva cu săculeţi pe care se aştepta să o admire, dădu de Veveriţă, albă ca varul, în mijlocul unei încăperi goale."
Unde sunt săculeţii mei?" strigă Săpătorul.
"?Iartă-mă Rozătorule, am greşit" zise veveriţa plângând.
"?Iartă-mă Rozătorule, am greşit" zise veveriţa plângând.
"Ce s-a întâmplat? Explica! Foarte multe din animalele pădurii mi-au dat cel puţtin o pungă de cereale pe care, de fiecare dată, am adus-o la tine. Pădurea întreagă îmi este martoră că am încasat numeroşi săculeti. Ce ai făcut cu ei? Unde au dispărut?"
Şi uite aşa făcu Rozătorul un scandal încât se adunară, în jurul arborelui, animalele de pe kilometri întregi şi care mai de care începu să emită păreri despre misterioasa dispariţie a unei aşa mari cantităţi de cereale.
Tu ce crezi,cititorule?
Tu ce crezi,cititorule?
Unde au dispărut săculeţii Rozătorului Săpător?
De ce, după o vara de muncă, s-a ales doar cu unul singur?
marți, 4 mai 2010
Google user
Mă refer aici mai mult la Google Mail şi mai ales la Google Calendar...
În Google Calendar poţi să primeşti gratuit mesaje SMS pe telefonul tău mobil care să te anunţe despre evenimentele create în Google Calendar. O zi de naştere, o întânire importantă, un telefon de dat... Toate le poţi salva în Google Calendar si apoi el îşi face treaba... Chiar poţi primi 2 notificări prin SMS despre acelaşi eveniment, unul, de exemplu, înainte cu o zi, iar următorul, de exemplu, în ziua evenimentului, înainte cu o oră...
În acest fel nu mai depinzi de telefonul mobil, în caz că vrei să-l schimbi cu altul, nu mai trebuie să transferi evenimentele salvate în memoria telefonului...
SC Country Elements SRL
În data de 17 iulie 2009 am aflat că am câştigat (după interviul ce a avut loc in data de 14 iulie 2009) postul de programator la firma SC Country Elements SRL, cu sediul in Satu Mare, str. Oituz nr.4.
Deja pe 20 iulie 2009 eram la prima zi de muncă ...
Informatician, programator, tehnician... de toate, pentru toţi...
Ca şi idee generală, trebuie să implementez o aplicaţie software pentru gestionarea producţiei. Firma se ocupă cu producerea de canapele din lemn masiv.
Cam atât pentru moment... Mai multe detalii pe parcurs... ;)
luni, 3 mai 2010
Poze 1 mai 2010
Anul acesta am ieşit la pădure, la Ciuperceni, cam aceeaşi trupă ca şi în 2004, dar atunci eram mai puţini, adică fără copii :)
Ia să vedem:
Abonați-vă la:
Postări (Atom)