"Îngrozite, femeile şi-au plecat feţele la pământ. Dar ei le-au zis: „Pentru ce căutaţi între cei morţi pe Cel ce este viu? Nu este aici, ci a înviat. Aduceţi-vă aminte ce v-a spus pe când era încă în Galileea..." (Luca 24:5-6)
Am salutat zilele trecute pe un pastor tânăr cum am învăţat eu în satul natal: Hristos a înviat!. Mi-a răspuns: „Just”. Am crezut că-i în engleză răspunsul dar era în meglenoromână.
Toma, într-o pictură a lui Caravaggio, era adânc împlântat cu degetul murdar în rana din coasta lui Hristos, semn că oamenii când nu mai au Scriptura în inimă gândesc cu degetul arătător.
Emaus e locul unde te duci hăbăuc când orizonturile prind contur de faliment. Mieii tăiaţi la Paşti, să-i mâncăm şi să trăim bine, pasc pajiştile cerului. Copiii mei au mâncat ouă roşii dar s-au umplut de urticarie pentru că ouăle erau vechi de când se îngâna precambrianul cu cambrianul şi se năşteau depozitele carbonifere. Voi fi necruţător cu tradiţiile strămoşeşti de aici încolo. E atâta pace în ploaia care cade încât nu mai auzim digurile căzând.
Sărbătorile au trecut, spaniolii au plecat, magazinele se vor umple din nou chiar dacă puterea de cumpărare a românului a slăbit după sărbători, bisericile se vor goli ca semn al creştinismului nostru „pe sărite”. Studenţii plecând spre şcoli se pregătesc pentru marele asalt al sesiunilor călduroase.
Peste toate şi peste inundaţi, umbra Galileeanului se mişcă trist. Se simte singur în cerul Lui străjuit de îngeri veseli şi trist e şi Duhul ce se plimbă în chip de porumbel peste hulubăria unei lumi materialiste, repezite şi narcisiste.
Adevărat a înviat! Se spune din ce în ce mai greu după ce ne-a smintit Dan Brown. De aceea zicem „Just” pentru că degetul lui Toma e mădularul cel mai folosit. Fără învierea Lui, nimic nu se leagă. Totul e minciună, speranţa e o ţigancă ştirbă mânuitoare de ghioc. Iubesc învierea Lui pe ce mă apropii tot mai mult de pasul singuratic prin văile cu umbre.
Vladimir Pustan
