Marginea şi buricul pământului

Poate cineva îşi imaginează că e simplu să închiriezi o casă de cultură sau o sală de sport dintr-un oraş mare. Oricum, nu-i gratis.

Oricum nu-i nici idilic deşi s-ar părea, să mai închiriezi două microbuze, să mai aduni aparatură acustică, instrumente, oameni, să-l iei pe Beni Dudaş bolnav de acasă, să nu dormi o noapte, să te rogi pe drum să poţi vinde CD-uri şi cărţi să ai bani de microbuze, să mănânci sandviciuri cu gust de nitroglicerină şi după toate astea, când ajungi în oraşul cel mare, să ai surpriza de-al vedea pe el sau pe ei, îmbrăcaţi în costume ţepene, cu sau fără cravată care-ţi spun, uitându-se chiorâş la blugii tăi şifonaţi din dubă, că ai venit degeaba.

Că toţi tinerii din oraşul acela sunt evanghelizaţi, că ei şi-au făcut datoria ca biserică, că Evanghelia a ajuns deja la marginea pământului şi că eu fac umbră pământului, tăind frunze la câinii sătui de bucatele tari şi alte asemenea prostii. Îţi dai seama că eşti pe nicăieri, oricum miroşi a lup singuratic, de ce n-ai făcut evanghelizarea prin biserică?

Pentru că nu voiam să recite şi nevastă-ta o poezie şi nici sora Geanina, care  ţi-e nepoată, să cânte guiţat o cântare şi că mă enervează corul vostru în care sopranele au material mai mult în batic decât în fustă.

I le spui pe toate, un cablu de la microfon nu merge, o boxă a fost scăpată pe jos, proiectorul face fiţe, predici cu gura uscată, simţi că Dumnezeu se plimbă prin sala aia de sport, dar tu doreşti doar un pahar de apă, tinerii vin la chemarea de la sfârşit cu cercei în nas şi în buric, plâng, se pun pe genunchi şi recunoşti că ceata aceea de tineri ce s-au predat sunt din alt oraş pentru că după statistica „lui” toţi tinerii sunt evanghelizaţi. Poate că sunt de pe altă planetă, te gândeşti în timp ce vii spre casă, în cealaltă noapte nedormită. O groapă perfidă îţi face praf o bucşă de la trapez. „N-ai vândut destule CD-uri” îi spun Dumitriţei. Ea îmi spune că „el” a certat-o copios pe coridor că vindem Cuvântul Domnului pe bani. „În dar aţi primit, în dar să daţi!” Apoi s-a dus acasă obosit, iar eu v-am spus o întâmplare nereală şi neîntâmplată vreodată şi în vecii vecilor, iar orice asemănare cu realitatea e pur întâmplătoare, fiind rodul imaginaţiei mele obosite, care a încercat să pătrundă sensul metafizic al evanghelizării pe invers, de la capăt la buricul pământului.

Vladimir Pustan